Valea Drăganului şi porţile tradiţionale

Postat în Impresii de călătorie. 26/10/2016

Valea Drăganului

– porţile tradiţionale şi “ultimul Mohican” al caselor cu fronton sculptat-

Valea Drăganului reprezintă o zonă cu mare potenţial turistic, des căutată de turiştii străini şi români. De la barajul Valea Drăganului, pe toată valea cu acelaşi nume, până la drumul european E60, zona are multe de arătat şi se dezvoltă de la an la an. Putem alege să ne cazăm în pensiuni care mai de care mai frumoase şi pe toate gusturile, putem servi bucate alese la restaurante, ne putem plimba în natură, pe jos sau cu bicicleta, etc. şi totuşi, parcă lipseşte ceva din tot acest mix frumos ce ni-l oferă Valea Drăganului şi anume, tradiţiile !

Am străbătut satul Valea Drăganului pe toată lungimea lui de mai bine de 7 km, pentru a identifica ce mai este de văzut, defapt ştiam ce caut şi ce vroiam să văd. Este vorba de dovezile apartenenţei arhitecturale la ţinutul Călatei şi anume: porţile de lemn sculptat şi casele cu fronton specific.

La intrarea în sat, pe partea dreaptă, la aproximativ 200 m după Pensiunea Ana, am dat de prima casă cu fronton şi din păcate ultima din tot satul. Ar fi bine să mă înşel şi să nu fie ultima. Casa este foarte bine îngrijită, iar frontonul este repictat. Felicitări celor care au avut grijă să nu dispară şi aceasta. I-ar fi stat tare bine cu o poartă de lemn sculptat 😉

Casă cu fronton sculptat - Valea Drăganului

Casă cu fronton sculptat – Valea Drăganului

A fost uşor să închid ochii şi să-mi imaginez  cât de frumoase trebuiau să fie în trecut aceste case, înşirate de-a lungul drumului ce străbate toată valea. Realitatea însă m-a făcut să oftez puţin şi să o accept aşa cum este ea, cu mica bucurie că această căsuţă s-a păstrat şi poate fi văzută de turişti. Pot spune că este “ultimul Mohican” al caselor cu fronton sculptat din Valea Drăganului.

Cu atenţie mi-am continuat traseul de-a lungul satului, cu capul întors când în stânga, când în dreapta şi am identificat 13 porţi (uşa străzii sau poarta scundă) din lemn sculptat, relative bine păstrate, care au fost realizate între anii 1940 – 1980, pe care le-am fotografiat şi vi le prezint aici pe toate.

Porţi tradiţionale din Valea Drăganului

Porţi tradiţionale din Valea Drăganului

Porţi tradiţionale din Valea Drăganului

Porţi tradiţionale din Valea Drăganului

Porţi tradiţionale din Valea Drăganului

Porţi tradiţionale din Valea Drăganului

Porţi tradiţionale din Valea Drăganului

Porţi tradiţionale din Valea Drăganului

Acestea sunt ultimele porţi tradiţionale din Valea Drăganului şi recomand proprietarilor, dar şi autorităţilor să se îngrijească de aceste opere de artă, pentru a putea fi văzute şi admirate peste ani de către turişti şi de copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri. Ele sunt moştenirea noastră, lăsată nouă de bunicii şi străbunicii noştri!

Cosmin Giurgiu  – preşedinte APDT