Arhitectură

Arhitectura tradiţională din Ţara Călatei este definitorie pentru a marca, oarecum teritorial, întreg ţinutul etnografic.

Ţara Călatei, cunoscută de maghiari ca şi Kalotaszeg, este reprezentată de 4 mari categorii arhitecturale, multe unice:

1. CASE (din lemn sau piatra – cărămidă arsă) cu pridvor şi faţada (fronton) din lemn sculptat (traforat) în formă de semicerc –  coadă de păun sau alte figuri geometrice.
2. PORŢI sculptate în lemn, numite şi poartă scundă sau uşa străzii
3. BISERICI de piatră – zid cu tavan casetat
4. BISERICI de lemn

Zona Călata, care cuprinde satele din vestul Clujului, din văile Someșului Mic, Nadăș, cursului superior al Crișului, și al Pârâului Călata, respectiv cursului superior al văii Almașului, era până la mijlocul secolului al XIX-lea, o zonă de tranziție dintre zona casei cu cuptor în tindă și a casei cu cuptor în cameră și babură în tindă. La sfârșitul secolului al XIX-lea se accentuează caracteristicile locale, ca în primele decenii ale secolului al XX-lea să se contureze o zonă cu caracteristici marcante, materializate în ornamentația frontoanelor din lemn și în prelucrarea porților din lemn. În această perioadă Călata transmite influențe în toate direcțiile zonelor vecine.

Răspândirea decorațiilor la elementele de lemn în arhitectura rurală este rezultatul marilor transformări de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX și, în mod natural, fenomenul este mult mai accentuat în regiunile mai bogate în lemn. În prima fază sunt decorați stâlpișorii prispelor, îmbinările superioare ale acestora. Este foarte variată decorarea balustradelor de prispă, dar este foarte dificilă determinarea unor motive sau grupuri de motive caracteristice exclusiv anumitor regiuni. Decorarea prispelor este urmată de realizarea unor ornamente pe frontoanele caselor sau prispelor. Acestea din urmă au devenit elemente caracteristice.

Patrimoniul porților tradiționale contribuie în mod însemnat la realizarea unor identități micro- și macro-zonale. Zona Calata a fost influențată de porțile exterioare ale incintelor bisericești, unde  s-a dezvoltat varianta de poartă mică, cu ușă acoperită și stâlpi ciopliți. Există variante locale ce diferă în proporții și în ornamentică.

Influențată puternic de soluțiile arhitecturale ale conacelor, aici s-a răspândit și poarta înaltă, sculptată și acoperită, deseori completată și cu un porumbar, denumită poartă secuiască, provenită din Ținutul Secuiesc.

În regiunea Călata multe dintre sate sunt tentaculare multistradale, sau sate bifurcate în formă de Y, loturile sunt în general mai înguste cu aranjament linear sau cu șură transversală. Mai rar apar zone de localitate îngrămădită cu loturi neregulate cu aranjament în grup.

În Munții Apuseni, pe lângă localitățile îngrămădite și cele alungite de vale, s-au format multe gospodării sau sălașe utilizate temporar, izolate sau grupate în crânguri, amplasate pe versanții munților.

Ultimele mari evoluții în arhitectura rurală au fost marcate de elemente ornamentale. În zona Călata, personalitatea puternică arhitecturală, deși s-a format mai târziu, a exercitat o influență însemnată asupra zonelor vecine. Porțile sculptate și frontoanele traforate sunt preluate atât în Munții Apuseni, cât și în Sălaj, dar și în unele sate din fâșia vestică a Câmpiei Transilvaniei.

Evoluțiile din arhitectura rurală, determinate de nevoia de reprezentare, materializată prin arta decorativă rurală locală, care au marcat crearea specificului local în zona Călata, nu s-au încheiat la mijlocul secolului XX, efectul simțindu-se și în deceniile șase și șapte al secolului XX.

Fenomenul arhitecturii tradiționale rurale din Țara Călatei și din Transilvania, se stinge treptat abia cu demararea modernizării comuniste și în final sub efectul globalizării de la sfârșitul mileniului.

 Bibliografie: FURU ÁRPÁD:  ZONE DE ARHITECTURĂ RURALĂ DIN TRANSILVANIA  – Teza de Doctorat –  îndrumător științific: prof. univ. dr. Pozsony Ferenc – 2015 – Universitatea Babes – Bolyai

Bisericile de lemn din Ţara Călatei

Reprezentative pentru arhitectura rurală din Ţara Călatei, din judeţele Cluj şi Sălaj, sunt bisericile de lemn,care sunt şi monumente istorice.

De cele mai multe ori locaşurile sunt plasate pe înălţimi dominante, probabil şi cu scopul de a-i veghea de acolo pe oameni.

Casa Domnului (biserica) era realizată de acelaşi meşter care construia şi casa ţăranului, aceasta din urmă fiind sfinţită atât de către preot la diferite ocazii, cât şi de către ţăran cu sudoarea frunţii, în fiecare zi. Este izbitoare asemănarea unor biserici din lemn (cum ar fi cele din satele Bica, Ciucea) cu o casă ţărănească peste care s-a ridicat un turn clopotniţă. De asemenea, pridvorul prezent la o serie de lăcaşuri (Ticu Colonie, Beliş, Păniceni, Ciucea) avea şi rolul funcţional de a proteja pereţii mai expuşi intemperiilor, dar întăreşte şi inspiraţia laică. Planul bisericilor cuprinde cele trei părţi: pronaosul – destinat femeilor, naosul – bărbaţilor şi altarul – slujitorilor bisericii.

În ceea ce priveşte bisericile de lemn din judeţul Cluj şi Sălaj, implicit a celor din zona întreg ţinutul Călatei, se apreciază că acestea sunt recente ca formă, aparţinând mai mult secolelor XVIII-XIX, însă ele sunt rodul unui îndelungat proces de evoluţie, în mare parte conservator, specific păturii rurale româneşti. Acestea pot fi considerate ca find copii fidele a unor biserici mult mai vechi a căror origine se regăseşte cu siguranţă în casa ţărănească adaptată necesităţilor liturgice.

Planul bisericilor de lemn din Ţara Călatei se încadrează parţial în tipologia generală a bisericilor de lemn din Transilvania care constă în trei tipuri propiu-zise:

Tipul I –are în vedere cele trei încăperi (pronaosul, naosul şi altarul) înscrise unui plan dreptunghiular unitar şi din care s-a dezvoltat Tipul II şi Tipul III; acest tip de plan este cel mai apropiat de casa ţărănească fapt subliniat şi de prezenţa unui pridvor acoperit.

Tipul II – este derivat din Tipul I păstrîndu-se un plan unitar în privinţa pronaosului şi naosului iar absida (pătrată sau dreptunghiulară) este mai retrasă şi mai mică.

Tipul III – este asemeni Tipului II cu deosebirea că altarul pătrat sau dreptunghiular este înlocuit cu unul poligonal având de la trei până la şapte laturi.

În zona Huedinului, bisericile aparţinând tipului III sunt cele mai numeroase excepţie fiind biserica de la Aghireş Fabrici care aparţine tipului II, iar cea de la Straja are un altar semicircular.

Construirea pe înălţimi avea bineînţeles şi raţionamente practice, şi anume pentru a fi ferite de inundaţii şi incendii. Intrarea se face invariabil printr-o uşă suficient de largă, dar mai scundă decât înălţimea medie a unui om, pentru ca ţăranul să se prezinte cu capul plecat în faţa Domnului. Odată intraţi în Casa Domnului, la majoritatea bisericilor credincioşii erau întâmpinaţi de picturile care reproduceau diferite teme biblice, atât de necesare educaţiei creştine într-o perioadă când cunoaşterea slovelor nu era la îndemâna tuturor. Pe lângă mesajele biblice, picturile transmiteau şi mesaje sociale sau naţionale.

Cu aceste monumente, intrarea în Europa o putem face cu fruntea sus în faţa semenilor noştri şi cu ea plecată doar în faţa bunului Dumnezeu care ne-a învrednicit cu aceste capodopere ecleziastice la care trebuie să veghem ca să nu dispară din nepăsarea semenilor.În micile biserici din lemn, românul simţea că Divinitatea este mai aproape de el, nu se pierdea ca şi contemporanul său occidental în imensitatea catedralelor gotice sau renascentiste. Dar totodată el nu trăia izolat de restul lumii europene şi acest lucru se poate observa prin pătrunderea unor influenţe gotice în construcţia câtorva biserici (Agârbiciu, Aghireş, Dânc, Păniceni), constând în decorarea turnului clopotniţă cu alte patru mici turnuleţe fiala.

Bibliografie şi copyright :
Monografia Huedinului – Filip Cristian Claudiu şi Matiş Horea-Dorin.
Lucrare licenţă – Tudor Petrovici