Arhitectură
Arhitectura tradiţională din Ţara Călatei este definitorie pentru a marca, oarecum teritorial, întreg ţinutul etnografic.
Ţara Călatei, cunoscută de maghiari ca şi Kalotaszeg, este reprezentată de 4 mari categorii arhitecturale, multe unice:
- CASE (din lemn sau piatra – cărămidă arsă) cu pridvor şi faţada (fronton) din lemn sculptat (traforat) în formă de semicerc – coadă de păun sau alte figuri geometrice.
- PORŢI sculptate în lemn, numite şi poartă scundă sau uşa străzii
- BISERICI de piatră – zid cu tavan casetat
- BISERICI de lemn
Zona Călata, care cuprinde satele din vestul Clujului, din văile Someșului Mic, Nadăș, cursului superior al Crișului, și al Pârâului Călata (jud.Cluj), respectiv cursului superior al văii Almașului cu afluenții (jud.Sălaj), era până la mijlocul secolului al XIX-lea, o zonă de tranziție dintre zona casei cu cuptor în tindă și a casei cu cuptor în cameră și babură în tindă. La sfârșitul secolului al XIX-lea se accentuează caracteristicile locale, ca în primele decenii ale secolului al XX-lea să se contureze o zonă cu caracteristici marcante, materializate în ornamentația frontoanelor din lemn și în prelucrarea porților din lemn. În această perioadă Călata transmite influențe în toate direcțiile zonelor vecine.
Răspândirea decorațiilor la elementele de lemn în arhitectura rurală este rezultatul marilor transformări de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX și, în mod natural, fenomenul este mult mai accentuat în regiunile mai bogate în lemn. În prima fază sunt decorați stâlpișorii prispelor, îmbinările superioare ale acestora. Este foarte variată decorarea balustradelor de prispă, dar este foarte dificilă determinarea unor motive sau grupuri de motive caracteristice exclusiv anumitor regiuni. Decorarea prispelor este urmată de realizarea unor ornamente pe frontoanele caselor sau prispelor. Acestea din urmă au devenit elemente caracteristice.
Patrimoniul porților tradiționale contribuie în mod însemnat la realizarea unor identități micro- și macro-zonale. Zona Calata a fost influențată de porțile exterioare ale incintelor bisericești, unde s-a dezvoltat varianta de poartă mică, cu ușă acoperită și stâlpi ciopliți. Există variante locale ce diferă în proporții și în ornamentică.
Influențată puternic de soluțiile arhitecturale ale conacelor, aici s-a răspândit și poarta înaltă, sculptată și acoperită, deseori completată și cu un porumbar, denumită poartă secuiască, provenită din Ținutul Secuiesc.
În regiunea Călata multe dintre sate sunt tentaculare multistradale, sau sate bifurcate în formă de Y, loturile sunt în general mai înguste cu aranjament linear sau cu șură transversală. Mai rar apar zone de localitate îngrămădită cu loturi neregulate cu aranjament în grup.
În Munții Apuseni, pe lângă localitățile îngrămădite și cele alungite de vale, s-au format multe gospodării sau sălașe utilizate temporar, izolate sau grupate în crânguri, amplasate pe versanții munților.
Ultimele mari evoluții în arhitectura rurală au fost marcate de elemente ornamentale. În zona Călata, personalitatea puternică arhitecturală, deși s-a format mai târziu, a exercitat o influență însemnată asupra zonelor vecine. Porțile sculptate și frontoanele traforate sunt preluate atât în Munții Apuseni, cât și în Sălaj, dar și în unele sate din fâșia vestică a Câmpiei Transilvaniei.
Evoluțiile din arhitectura rurală, determinate de nevoia de reprezentare, materializată prin arta decorativă rurală locală, care au marcat crearea specificului local în zona Călata, nu s-au încheiat la mijlocul secolului XX, efectul simțindu-se și în deceniile șase și șapte al secolului XX.
Fenomenul arhitecturii tradiționale rurale din Țara Călatei și din Transilvania, se stinge treptat abia cu demararea modernizării comuniste și în final sub efectul globalizării de la sfârșitul mileniului.