Morlaca și brâul tricolor

Postat în Impresii de călătorie. 20/02/2017

Morlaca și brâul tricolor

 

Citeam într-o zi pe undeva, că în Morlaca stă ascuns și bine păstrat un brâu tricolor ce a fost purtat cu mândrie de un morlăcan pe nume Negru Gheorghe, la Marea Unire de la Alba-Iulia din 1918. Mi-am tot planificat să ajung din nou la Morlaca, să văd și să fotografiez tricolorul și pe cel care îl păstrează cu sfințenie, că așa ziceau unii.

Cu ajutorul doamnei Ela Boca din Valea Drăganului, am ajuns într-o zi cețoasă a lui februarie, la domnul Gheorghe Hanga (84 de ani) din Morlaca. Nu mare mi-a fost mirarea când l-am văzut, defapt îl cunoșteam de mulți ani, el fiind un renumit staroste și păstrător al tradițiilor de prin Morlaca și împrejurimi. Om respectat al satului și comunei Poieni, m-a așteptat la poartă și m-a condus în camera dinainte. Pe masă mă aștepta brâul tricolor și o carte, “Morlaca – satul de la poala Măgurii”.

Morlaca-7_resize

Tricolorul purtat de Gheorghe Negru din Morlaca, la Marea Unire de la Alba Iulia din 1918 și cartea “Morlaca – satul de la poala Măgurii”

O cafeluță fierbinte și am început să depănăm amintiri de pe la nunțile anilor 90, unde eu filmam și domnul Hanga era staroste… faine vremuri. Discuția s-a mutat imediat la brâul tricolor, care, recunosc, mă gândeam că ar putea fi în culorile Ardealului – albastru-roșu-galben, dar defapt erau cele bineștiute de noi toți, albastru-galben-roșu. Niciun bai, imi spuneam în gând. M-am bucurat enorm că aveam ocazia să pun mâna pe o bucată de istorie însemnată a României. L-am luat în mână cu mare grijă, m-am uitat la el… instant m-a copleșit un sentiment amestecat de mândrie și bucurie. Mi-am și făcut un selfie (că tot e la modă) ca amintire.

Morlaca-5_resize

Tricolorul purtat de Gheorghe Negru din Morlaca, la Marea Unire de la Alba Iulia din 1918

Am răsfoit și cartea. Interesantă zic eu, cu multe informații despre Morlaca: istoria, cadrul natural, obiceiurile, portul tradițional, etc. O fotografie veche, superbă, mi-a atras atenția în mod deosebit. În fotografie erau 5 fete tinere în port tradițional specific satului și un domn arătos cu mustață, care era însuși Gheorghe Negru – purtătorul brâului tricolor la Marea Unire de la Alba Iulia – 1918 și bunicul domnului Gheorghe Hanga. L-am întrebat pe domnul Hanga de fotografia originală și am aflat că ea există, chiar peste drum, la un vecin. După 10 minute era deja fotocopiată.

Gheorghe Negru

Gheorghe Negru și cele 5 fete din Morlaca – participanți la ceremoniile dedicate Ostașului Necunoscut – 17 mai 1923 – București.

Cu o seară înainte să ajung la Morlaca, am văzut câteva fotografii vechi postate pe pagina de Facebook – Photo Historia, cu câteva fete din Morlaca, îmbrăcate în portul specific și aproape imediat le-am primit pe e-mail, într-un format mai bun. Întâmplarea face ca aceste fete să fie exact aceleași din poza fotocopiată de mine la Morlaca, iar în fotografii apare și Gheorghe Negru. Așa am aflat exact unde a fost făcută fotografia de la Morlaca și cu ce ocazie. Fotografiile au fost făcute în 17 mai 1923, la București, cu ocazia ceremoniilor dedicate Ostașului Necunoscut.

2 copy

Gheorghe Negru și tinere fete din Morlaca – participanți la ceremoniile dedicate Ostașului Necunoscut – 17 mai 1923 – București. Sursa: colecția Sorin Nica – Photo Historia.

Îi mulțumesc domnului Hanga Ghoerghe pentru bunăvoință și îi doresc ani mulți și sănătoși pe mai departe și să păstreze tricolorul cu sfințenie, așa cum a spus-o chiar el!

Multe mulțumiri și domnului Sorin Nica – Photo Historia.

 

Cosmin Giurgiu – președinte APDT