Rezervaţia naturală de la Şardu (narcise şi laleaua pestriţă)

Un loc foarte puţin cunoscut şi aproape deloc frecventat de turişti este Valea Şardului. Aceasta se află la capătul satului Şardu, comuna Sânpaul, judeţul Cluj şi se ȋntinde prin pădurea ce se leagă de comuna Cuzăplac, judeţul Sălaj. Zona a fost declarată protejată printr-un ordin al ministerului.

Valea Şardului este deosebită datorită a două plante foarte rare şi deosebit de frumoase. Una dintre ele este Laleaua Pestriţă (Fritillaria meleagris), o plantă din familia Liliaceae, aflată pe lista roşie a plantelor pe cale de dispariţie. În limbaj popular, ea mai este cunoscută şi ca „bibilică”, din cauza petalelor pestriţe. Floarea poate fi admirată aici pe o suprafaţă generoasă de câteva mii de metri pătraţi, ȋnsă doar la sfârşitul lunii aprilie şi ȋnceputul lunii mai, ȋn funcţie de vreme. A doua floare specială din Rezervaţia Naturala de la Şardu este Narcisa (Narcissus poeticus), care creşte ȋn zona numită Poiana cu Narcise de pe Valea Şardului.

Este foarte important ca vizitatorii să conştientizeze că aceasta este o arie protejată, aşa că este interzisă ruperea florilor din rezervaţie. Laleaua Pestriţă a fost identificată pe Valea Şardului în anul 2003 de către Csergo Anna-Mária şi Frink József-Pál, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Zona este deosebită şi pentru plimbări ȋn aer liber sau picnic, mai ales că de la sfârşitul anului 2015, toată Valea Şardului are drum asfaltat (aproximativ 6 km) până ȋn vârful dealului ȋmpădurit ce face legătura cu comuna Cuzăplac din judeţul Sălaj.