Biserica romano-catolică din Leghia

În 1481 a fost înălţată ȋn Leghia, comuna Aghireşu, judeţul Cluj, biserica romano-catolică “Sfântul Mihail”. Aceasta a fost renovată în mai multe rânduri, ultima dată în 1782.

În 1866, pe locul vechii biserici s-a construit un lăcaş nou, în stil romanic-renascentist. Clădirea a fost prevăzută cu o orgă, care este funcţională şi azi. Clopotul bisericii a fost turnat la Sibiu în anul 1552, fiind o capodoperă a tehnicii săsești de fabricare a clopotelor.