Biserica Reformată din Domoşu, jud.Cluj

Despre biserica reformată din Domoşu, comuna Sâncraiu, judeţul Cluj nu s-au păstrat prea multe date arhivistice medievale.

Dupa felul ȋn care arată, se presupune că nava bisericii aparţine perioadei romanice (secolul al XIII-lea.), la care ulterior, cel mai probabil în decursul secolului al XV-lea, s-a alăturat un cor gotic mai nou, de dimensiuni mai mari decât cel romanic demolat. Se pare că turnul datează tot din evul mediu.

Biserica reformată din Domoşu, comuna Sâncraiu, este un monument de arhitectură religioasă tipic regiunii Călata. Biserica este înconjurată de un zid de piatră, dar şi edificiul propriu-zis este construit din piatră de carieră.

În turnul bisericii se găsesc două clopote, unul din 1872 (provenind din atelierul clujean Andraschofszki) şi unul din secolul al XX-lea.

În interiorul bisericii s-au păstrat puţine elemente medievale. Ceea ce suprinde ȋnsă, este bogăţia mobilierului bisericesc din lemn pictat, realizat într-un interval mai lung de un veac. Printre cele mai importante piese de mobilier pictat se numără tăbliile de uşă, amvonul cu coronament, băncile, tribunele cu scări, Masa Domnului şi tavanele. Amvoanele de lemn cu casete pictate sunt rare, iar un alt exemplu se mai găseşte la Sfăraş (jud. Sălaj).

Pe lângă casetele pictate ale băncilor din faţă, băncile bisericii au fost de mai multe ori vopsite cu vopsea de ulei. Una dintre inscripţii indică anul 1753 şi pe Lőrinc Umling. În 1774, atelierul Umling a renovat băncile, inclusiv inscripţia, şi de aceea se poate citi acelaşi text sub inscripţia superioară.

Majoritatea casetelor sunt decorate cu compoziţii florale sau vegetale, exigent realizate, dar mai multe table poartă şi reprezentări figurative: pomi, cocor, scenă de vânătoare, dragon cu trompetă, vultur, pelican, barză etc.