Biserica de lemn din Tăuţi

Biserica de lemn din Tăuți, comuna Floreşti, județul Cluj, este un monument istoric și de arhitectură din secolul al XVIII-lea.

Nu se ştie cu exactitate care a fost anul construcției, dar cert este că biserica a fost pictată în anul 1829 de către Dimitrie Ispas și fiul acestuia, Ioan.

Lăcaşul de cult a fost construit din lemn și se găsește în mijlocul cimitirului. Potrivit tradiției locale, aceasta a fost înălțată înițial pe „Leșioară”, de unde s-a mutat pe actualul loc. Mutarea bisericii s-a făcut înainte de 1829, dată la care s-a zugrăvit. Cu ocazia acestei mutări, s-au făcut și unele înlocuiri de bârne din pereții bisericii.

În anul 1948, Parohia Greco-Catolică din Tăuți a fost desființată, iar biserica din lemn a fost trecută în folosința Bisericii Ortodoxe Române.

Biserica de lemn din Tăuți și Biserica de lemn din Bica sunt singurele biserici vechi de lemn din județul Cluj în care au fost efectuate lucrări de conservare și restaurare a picturii în perioada 1990-2010. Patrimoniul bisericii conţine icoane pe sticlă din centrul de la Nicula, dar și icoane de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.