Biserica de lemn din Cubleşu

Biserica de lemn din localitatea Cubleșu, comuna Cuzăplac, județul Sălaj, a fost pictată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Nu se ştie când a fost ridicată, ȋnsă se banuieşte că ar fi vorba de acelaşi secol.

Biserica este așezată pe cel mai înalt dintre dealurile Cubleșului şi are o formă dreptunghiulară, cu absida decroșată, pătrată. Când s-au executat reparații, locuitorii au făcut câteva modificări care să permită conservarea cât mai ȋndelungată a edificiul.

În 1968, acoperișul cu șarpanta abruptă și un turn-clopotniță cu arcade decorate au fost acoperite cu tablă, iar pereții au fost tencuiți in interior și exterior. Astfel, au fost ascunse elemente sculptate, precum și o parte din pictură.

Bolta semicilindrică a naosului şi altarul păstrează pictura din 1789, adică nuanțe aprinse de roșu, albastru și verde, realizată de zugravul Urs Broina din Stoboru, foarte cunoscut în zona centrală a Ardealului, mai ales pentru pictura pe lemn. Aceasta a fost şi ctitor al bisericii de lemn din Adalin, precum şi pictor al bisericii de lemn aflată în prezent în Ticu-colonie. Pe iconostas, icoana “Deisis”, de factură bizantină, este datată 1740, adică anterior înălțării bisericii.