Arborele Sequoia din Rogojel

Arborele Sequoia din Rogojel

Cel mai impunător arbore din Munții Apuseni a poposit acum mai bine de un secol la poalele Masivului Vlădeasa. Rezervația forestierã Arborele de Sequoia este situatã pe “Dealul Domnului”, în comuna Sãcuieu, satul Rogojel.

Gal Silvestru, un baron ungur căruia îi plăcea să studieze pomii, a plantat mai multe specii rare în zonã, precum: sequoia, pinul negru(Pinus Nigra) și Zada (coniferul cu frunze căzătoare, cunoscută și sub numele de Larice sau Larix Decidua). Cei doi uriași, privesc cu nostalgie de peste 150 de ani spre vârful înzăpezit al Vlădesei visând la ținuturile nord-americane, de unde au fost aduși.

Recordul oficial al mărimii este deținut de un sequoia gigant, numit “General Sherman”, ce se găsește în Parcul Național Sequoia din California. Se ridică la 83,8 m (275 picioare) și 31,3 m (102 picioare) la bazã și (cu posibila excepție a unei rețele subterane de fungi) este cel mai mare organism existent pe Pãmânt.Grosimea lui este de mai bine de zece ori decât cea a unei balene albastre. La cei 1486 metri cubi estimați, el conține suficient material lemnos cât să se poată zidi 40 de case cu câte 5 camere fiecare. Despre scoarța sa exterioară se spune că are mai mult de 1,3 m grosime. Vechimea sa este datată la 2150 de ani.

sursa text: sequoia.ro