Biserica Reformată din Petrinzel

Petrinzel este o localitate mică, pitorească şi face parte din comuna Almaşu, judeţul Sălaj. Aici a existat o biserică medievală, dar a fost distrusă de un incendiu.

Sătenii au ridicat o alta biserică, ce a fost modificată in 1903.

Există câteva valori ce-au fost salvate din incendiu: casetele realizate în 1745, amvonul din 1715 și Masa Domnului din 1698. Toate acestea se află acum la Muzeul de Artă Populară din Budapesta. Ȋn biserica de astăzi sunt şi alte obiecte valoroase, croite chiar de mâinile localnicelor. Cuverturile care ȋmbracă interioriul edificiului când în rosu, când în alb, când în negru, în funcție de sărbătoare, sunt brodate de sătencele din Petrinzel.

Tot în Petrinzel poate fi admirată şi frumoasa bisericuţă ortodoxă realizată după planurile renumitului arhitect Kós Károly.

Satul merită vizitat pentru frumuseţea sa autentică şi pentru casele tradiţionale bine păstrate.